Atacant pentru naționala României: “Acum se pregătesc actele! Sunt mândru că Mircea Lucescu mă dorește.”

Cote.ro - Comparator de cote

Florucz s-a născut în Vöcklabruck (Austria) din părinți români și a avut un parcurs atipic în carieră. Și-a petrecut o mare parte a junioratului la LASK Linz, iar în 2019, la vârsta de 17 ani, s-a mutat în Croația, la Lokomotiva Zagreb, după ce a trecut cu brio un trial.

Raul Florucz: “Acum se pregătesc actele pentru cetățenia română. Sunt mândru că Mircea Lucescu mă vrea la echipa națională”

Olimpija Ljubljana l-a cumpărat vara trecută din Croația pentru 100.000 de euro, iar Florucz traversează o perioadă excelentă care l-a adus în atenția FRF, dat fiind că are origini românești. Sezonul trecut a marcat 9 goluri și a oferit 6 pase decisive, iar în stagiunea actuală, în care echipa sa evoluează în grupele Conference League, are deja 8 reușite și 4 assist-uri după 16 jocuri.

FRF, prin vocea directorului tehnic Mihai Stoichiță, a anunțat că Florucz își va lua cetățenia română, iar Mircea Lucescu urmează să decidă dacă îl va convoca pe fotbalistul din campionatul Sloveniei.

Florucz, purtătorul tricoului cu numărul 10 de la Olimpija Ljubljana, spune că sunt șanse mici ca situația actelor necesare să fie rezolvată pentru meciurile României din noiembrie, astfel că fotbalistul născut în Austria ar putea fi convocat pentru prima dată în 2025.

“Ce pot să spun este că România e foarte interesată de mine pentru a juca la echipa națională, iar când o națională te caută nu poți refuza. Acum se pregătesc actele pentru cetățenia română, însă este foarte puțin probabil să joc pentru România în noiembrie pentru că aceste aspecte organizatorice necesită timp.”

“Când un antrenor atât de mare precum Mircea Lucescu vine la tine și îți spune că te vrea la echipa națională, ești mândru. Să fim sinceri, eu nu sunt un nume mare.”

“Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată la vreo echipă națională. Mereu am spus că voi merge la naționala care mă va căuta prima. Desigur, am legături și în Austria, pentru că acolo m-am născut și am crescut. Familia și toți prietenii mei sunt acolo, dar România a făcut pasul în față și, așa cum am spus, nu poți refuza o echipă națională.”

Florucz a jucat pentru naționala U19 a Austriei, însă ulterior nu a mai fost convocat. “Nu sunt văzut, probabil stilul meu nu se potrivește cu naționala Austriei. Nu, nu trebuie să închizi niciodată uși în viață, nu spun că acest subiect este închis definitiv pentru mine (n.r. – posibilitatea de a juca pentru Austria).”

Florucz a reușit o dublă în weekend în victoria cu NK Domzale (3-0).

Raul Florucz joacă în Conference League și poate deveni campion în acest sezon

Olimpija Ljubljana este lider în campionatul Sloveniei după 13 etape, cu 28 de puncte, la trei lungimi peste Maribor. Echipa lui Raul Florucz joacă și în grupele Conference League, unde până acum a înregistrat un eșec contra lui Heidenheim (1-2) și o victorie împotriva lui LASK Linz (2-0).

Florucz, fotbalist care poate evolua pe orice poziție din atac, este folosit predominant în banda dreaptă.

  • 700.000 de euro este cota de piață a lui Raul Florucz, potrivit Transfermarkt.

VIDEO Sold out la meciurile României din noiembrie

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.