Daniel Negreanu, cel mai bun jucător de poker din lume, se află în București! Află cum a câștigat 30.000.000 de dolari.

Cote.ro - Comparator de cote

Povestea lui Negreanu a început dinainte să se nască, atunci când părinții lui au emigrat în Canada, cu numai 5 dolari în buzunar. Se întâmpla în anul 1967. Tatăl Constantin era din Iași, mama – Ana, din Iași. Drumurile i-au dus tocmai în Toronto. Au lăsat o Românie în plin comunism, pentru visul de peste mări și țări. ”Ai mei au muncit în Canada, pentru a duce viața unei familii de mijloc. Au pornit de jos”, spune Daniel. În filmul ”Kid Poker”, mama lui apare ca o gospodină tradițională de la noi, care simtea nevoia să-și îndoape copiii cu mâncare, ca nu cumva aceștia să moară de foame pe nepusă masă, iar tatăl, electrician de meserie, era șeful. Nea Costică a făcut box și a fost cel care nu i-a tăiat aripile lui Daniel: ”Pentru mine, tata a fost un Superman. A fost cel mai bun prieten”. Daniel a făcut toate relele din lume, ca puști. Avându-i idoli pe părinții lui, se consideră român. Nu vorbește perfect limba, dar le-ar putea da liniștit lecții de patriotism unor parlamentari de la noi.

La botez, a ales aurul și banii!

În timp ce mama îi spunea să meargă la școală, tatăl îl încuraja să facă tot ceea ce-i place, dar să se asigure tot timpul că este cel mai bun pe felia aleasă. Mama n-a fost de acord cu pokerul, dar Daniel a avut tot timpul în minte visul că trebuie s-o facă mândră de el pe cea care i-a dat viață. N-a terminat liceul, deși se jură că i-a plăcut cartea. Nu e neapărat un model de urmat, dar e unul de succes. Se vede de la distanță că Negreanu e băiat deștept. E spontan, face glume, iar faptul că vorbește repede indică faptul că și gândește iute. S-ar fi făcut actor, dacă nu i-ar fi reușit cu pokerul, deși primii bani i-a făcut din spălatul vaselor și din făcutul sandivișurilor, la Subway. ”Vreau să joc în filme, dar toți vor să fiu Negreanu. Eu vreau să joc alte roluri, nu pe al meu! Dacă mi s-ar propune de la Hollywood să fac un film, aș fi de acord. Dacă vrea Angelina Jolie, sigur că aș accepta” (râde). Fratele lui Daniel, Mike, dezvăluie în filmul ”Kid Poker” faptul că, atunci când a fost botezat, iar urzitoarele l-au dat târcoale și l-au ademenit, cum se obișnuiește în tradiția românească, Daniel a ales aurul…

E lumber și știe ”Popa Prostu”

Se cunoaște că Negreanu nu e român sadea, ci unul prin adopție. Nu ține la ”țoale”, motiv pentru care, la anumite turnee, s-a dus în trening. Nu se îmbracă deloc sofisticat, ci pare chiar dezordonat, nu pune preț pe lux, deh, doar provine dintr-o familie din clasa de mijloc. Totuși, ține să fie în pas cu vremurile, chiar dacă șosetele galbene asortate la costum n-ar spune acest lucru. Poartă barbă, fiindcă știe că, pentru fete, a fi ”lumber” e tare la modă. Are parte de o viață bună, fără griji, în Las Vegas, unde s-a stabilit. Nu și-o petrece cu femei, e genul liniștit, ”casnic”. N-are niciun fir alb în cap, la 41 de ani. ”Am 26, să știi!”, te trage imediat…

A câștigat 2.000 de dolari, la primul turneu

Pentru Negreanu, un personaj care a crescut după propriile lui reguli, totul a început la modul serios în 1998. ”La 13 ani, deja făceam filme, iar pe la 16-17 am început cu pokerul. La 23 de ani, am participat la primul turneu de poker. Am câștigat acolo 2.000 de dolari, după care am mers la unul la care am câștigat 200.000 de dolari. Apoi, am pierdut tot! Dar, nu m-am lăsat! Atunci, la 23 de ani, am fost cel mai tânăr câștigător de turneu de poker. Mi-a fost bătut…

I-a strâns mâna lui Obama!

Ce calități l-au făcut pe Negreanu cel mai bun din lume în branșa lui? Automotivarea este un lucru sfânt. ”La fiecare turneu mă duc ca să câștig. Poate ceilalți se intimidează când mă văd, dar eu am în cap doar să câștig”. Negreanu ne mai vinde un pont: ”La masă, trebuie să știi cum te percep ceilați”. Regula de aur a pokerului n-o știe nici el. Sau încă n-a definit-o bine. Sponsorii l-au ales fiindcă e amuzant, vorbește la masă, ăsta e felul lui. Are o gură mare, dar nu pentru a indimida adversarii. Prietenii…

Duce viața perfectă

Negreanu are viața perfectă. Cum poate fi altfel, când poți să faci o avere din pasiunea vieții tale? ”Am făcut tot ce am vrut în viață. Acum, îmi fac programul singur, în ianuarie. Îmi aleg 10 turnee la care merg, sunt selectiv”. A venit în România, dar elitele din poker nu sunt aici. Cel puțin, nu le-a găsit el. ”În Germania sunt cei mai buni jucători de poker din Europa. Am un prieten, Mihai Manole, care a câștigat mult pe Internet”.

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.