Florin Răducioiu este invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena Sport.ro, unde își îndeplinește visul de a-l cunoaște pe Marco van Basten.

Cote.ro - Comparator de cote
Emisiune eveniment Arena Sport.ro. Azi, de la 9:00, Florin Răducioiu (54 de ani) este invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena Sport.ro, emisiune difuzată de VOYO și Sport.ro.

Florin Răducioiu, la Arena Sport.ro

Timp de o oră, fostul mare atacant al Generației de Aur, prezent cu România la două ediții ale CM, dă înapoi câteva file din prodigioasa sa carieră, marcată cu evoluții în cele mai valoroase cinci campionate ale lumii.

Școlit în Ștefan cel Mare, într-o generație senzațională, Răducioiu vorbește la Arena Sport.ro despre perioada Dinamo, despre evoluții de la cel mai înalt nivel, dar și despre foștii săi colegi de la formații uriașe din Europa.

“Când am ajuns la AC Milan, m-am simțit în Paradis. Mi s-a îndeplinit un vis când l-am cunoscut pe Marco van Basten,” spune printre altele Florin Răducioiu, unul dintre cei mai valoroși atacanți pe care i-a avut fotbalul românesc.

Florin Răducioiu a fost coleg cu starul Olandei, Marco van Basten, în sezonul 1993-1994 la AC Milan.

Florin Răducioiu, golgheterul României la CM 1994

Florin Răducioiu a debutat la prima reprezentativă a României într-un meci amical împotriva Israelului, la data de 25 aprilie 1990. A jucat la Mondialul din 1990 în trei dintre cele patru meciuri ale României, dar nu a marcat niciun gol. Abia în decembrie 1990 a înscris pentru prima dată la națională, într-un meci din calificările pentru EURO 1992, împotriva echipei statului San Marino.

În 1993 a intrat în istoria naționalei României, devenind primul fotbalist care marchează patru goluri într-un singur meci. S-a întâmplat la Toftir, în jocul dintre Insulele Feroe și România. Performanța a fost egalată în 1997 de Gheorghe Popescu. A fost de altfel golgheterul naționalei României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 1994, cu nouă reușite. La Mondialul din Statele Unite a mai înscris alte patru goluri, câte două în meciul inaugural contra Columbiei și în cel din sferturi cu Suedia.

La EURO 1996, Răducioiu a înscris unicul gol al României, în meciul cu Spania, acesta fiind ultimul său gol pentru echipa națională.

* Florin Răducioiu

Dinamo: 29 de goluri (76 de meciuri)

Bari: 5 goluri (30 de meciuri)

Verona: 2 goluri (30 de meciuri)

Brescia: 13 goluri (29 de meciuri)

AC Milan: 2 goluri (7 meciuri)

Espanyol Barcelona: 16 goluri (46 de meciuri)

West Ham: 2 goluri (11 meciuri)

Espanyol: 5 goluri (10 meciuri)

Stuttgart: 4 goluri (19 meciuri)

Brescia: 5 goluri (37 meciuri)

Dinamo: 1 gol (8 meciuri)

AS Monaco: 2 goluri (12 meciuri)

Creteil: 1 gol (9 meciuri)

Echipa națională: 21 goluri (40 meciuri)

Liga 1: 30 goluri (84 meciuri)

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.