Un portret al preşedintelui american Donald Trump a fost realizat din monede şi jetoane de poker de doi artişti ucraineni care au fost nevoiţi să îşi părăsească ţara din cauza ameninţărilor pe care le-au primit după ce au devenit celebri pentru reprezentarea lui Vladimir Putin din cartuşe adunate de pe fronturile din estul statului, scrie AFP.com, citată de News.ro.
Daria Marcenko, în vârstă de 35 de ani, şi Daniel Green, în vârstă de 34 de ani, au devenit celebri în anul 2015, când au prezentat un portret al liderului rus Vladimir Putin pe care l-au făcut din cartuşe provenite de pe fronturile din estul Ucrainei. Din cauza ameninţărilor pe care le-au primit, cei doi au fost nevoiți să își părăsească țara în noiembrie 2016, iar în prezent își petrec viața călătorind și expunându-și lucrările în Statele Unite ale Americii și în America Latină.
Portretul lui Trump, finalizat în urmă cu o lună, a fost făcut din aproximativ 4.000 de monede de un cent şi de cinci cenţi. Pentru umerii preşedintelui american, artiştii au folosit jetoane de poker.
În prezent, artiştii caută un loc pentru a dezvălui portretul în cadrul unui eveniment public.
La fel ca portretul liderului rus, intitulat „Face of War” („Faţa războiului”, n.r.), şi portretul lui Trump, intitulat „Face of Money” („Faţa banilor”, n.r.) prezintă mai multe expresii, în funcţie de lumina la care este expus.
Marcenko şi Green s-au gândit să facă acest portret, cu dimensiuni de 2,4 metri pe 1,7 metri, vara trecută, când Putin a ordonat reducerea „amprentei diplomatice a SUA” în Rusia cu 755 de angajați.
Trump i-a mulțumit lui Putin, spunând că astfel le va permite SUA să economisească mulți bani.
„Am considerat că este atât de ieftin. Cum poate fi președintele SUA? În acel moment, m-am gândit că monedele reprezintă cea mai bună alegere ca material pentru portretul său”, a spus Green.
Cei doi artiști au ales în mod intenționat monede de un cent și de cinci cenți, cu cele mai mici valori în SUA.
Jetoanele de poker fac referire la cazinourile pe care miliardarul le-a condus în Atlantic City și New Jersey, dar și la brandul său de diplomație, potrivit lui Green.
„Face politică internațională de parcă s-ar juca. Uneori câștigă, alteori pierde mult”, a spus artistul.
Artiștii au spus că au oferit portretul către Ukrainian Art Institute of America din New York, unde este expus portretul lui Putin. Însă, institutul a refuzat să îl expună, pentru a evita „să facă valuri” între Kiev și Washington, a spus Green.
Artiștii speră să prezinte cele două portrete împreună în Las Vegas, Los Angeles sau San Francisco.
Următorul proiect al acestor artiști este un portret al președintelui ucrainean Petro Poroșenko, chiar dacă, potrivit lui Marcenko, această lucrare le-ar putea face și mai dificilă întoarcerea în Ucraina. Pentru acest portret, artiștii ar putea folosi ambalaje de ciocolată – o referință la compania de ciocolată cu care liderul ucrainean și-a câștigat averea.
Source link