Încă o veste proastă pentru Vlad Chiricheș: Anunțul făcut înainte de CFR Cluj – FCSB

Cote.ro - Comparator de cote

Înaintea meciului din Gruia, Gigi Becali a anunțat că Vlad Chiricheș a fost păstrat de FCSB pe lista pentru Superliga, însă ulterior fundașul va fi înlocuit. Cu toate acestea, experimentatul stoper este incert pentru derby-ul cu CFR Cluj de duminică, a anunțat antrenorul Elias Charalambous.

Vlad Chiricheș, incert pentru CFR Cluj – FCSB

Mihai Lixandru, David Kiki și Malcom Edjouma au și ei probleme medicale și nu vor fi în lotul campioanei pentru partida cu CFR Cluj.

“La acest moment, Lixandru, Kiki și Edjouma sunt cei trei accidentați. Chiricheș a simțit și el ceva. E acum cu doctorii. Vom vedea care este situația lui”, a spus Elias Charalambous, înainte de CFR Cluj – FCSB.

Chiricheș va fi scos de pe lista pentru campionat

FCSB a transferat recent un alt fundaș central, pe Mihai Popescu, care a fost trecut pe lista LPF pentru partida cu CFR Cluj. Gigi Becali a anunțat că, după partida din Gruia, se va mai baza pe Vlad Chiricheș doar la meciurile europene.

“Lixandru știam că e accidentat, Edjouma și Kiki nu erau oricum în echipă. Kiki oricum nu juca, așa că l-am lăsat pe Chiricheș pe listă, o să-l scoatem după aia”, a spus Gigi Becali.

În acest sezon, Chiricheș a jucat în doar șase partide ale lui FCSB. Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de numeroasele erori ale fundașului, motiv pentru care a decis să se bazeze din ce în ce mai puțin pe serviciile sale.

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.