Laszlo Dioszegi a reacționat cumva după meciul Sepsi – FCSB: “Am distrus un mit”

Cote.ro - Comparator de cote
FCSB avea nevoie de o victorie pentru a deveni campioană încă din această etapă, în cazul în care Universitatea Craiova s-ar fi încurcat în meciul cu CFR Cluj, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi OSK, a asistat la meci și a reacționat imediat după egalul obținut de echipa sa pe teren propriu.

În urma acestui rezultat, Sepsi OSK a ajuns pe locul șase, cu 28 de puncte, la un singur punct distanță de următoarea clasată, Rapid.

Laszlo Dioszegi: ”A fost un meci foarte bun”

„Am reușit să demontăm un mit. Acum doi ani am demontat mitul cu CFR Cluj, eu cred că astăzi am demontat mitul cu FCSB. Toată lumea vede că noi jucăm corect, acest rezultat nu ne ajută nici pe noi, nici pe FCSB. A fost un meci foarte bun pentru telespectatori, nu suntem foarte supărați pentru că am scos un egal cu care am demonstrat întregii țări că n-am intrat în play-off doar ca să ne plimbăm.

Primele zece minute trebuie să recunoaștem că au fost fost sută la sută ale lor. A fost un meci electrizant, dinamic. Eu cred că a fost un meci bun pentru prima ligă din România”, a spus Dioszegi, la zona mixtă.

În următoarea etapă, FCSB va evolua pe teren propriu în fața celor de la Farul Constanța, echipă aflată ”pe val” în Superliga României, cu trei victorii în ultimele trei partide.

De partea cealaltă, Sepsi OSK rămâne ultima în play-off, cu 28 de puncte, și se pregătește pentru o deplasare pe terenul lui CFR Cluj, echipa de pe locul patru.

Programul următoarei etape din play-off:

– FCSB – Farul Constanța, 27 aprilie, ora 20:30
– CFR Cluj – Sepsi OSK, 28 aprilie, ora 21:00
– Rapid București – Universitatea Craiova, 29 aprilie, ora 20:30

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.