Cote.ro - Comparator de cote La finalul lunii mai, Andrei Rațiu se prezenta la un meci al lui Rayo Vallecano cu părul vopsit albastru. Fundașul dreapta crescut în Spania și-a păstrat look-ul și pentru cantonamentul naționalei României.
Mihai Stoica, după ce Andrei Rațiu s-a vopsit: “Probabil a fost ignorat de antrenor și vrea să-i atragă atenția”
Întrebat ce i-a plăcut în amicalul România – Bulgaria 0-0, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a ironizat noul look al lui Rațiu.
“Mie mi-a plăcut foarte mult părul lui Rațiu, de exemplu. Oricum, e o nuanță deosebită. Probabil că a fost ignorat de antrenor la echipa de club și acum încearcă să îi atragă atenția în vreun fel. Bine că n-a fost roz, ai fi zis că e vată pe băț. Au ei chestia asta. Dacă Griezmann se vopsește roz la vârsta lui… asta e, au și ei niște chestii”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Într-o notă serioasă, Mihai Stoica a susținut că Andrei Rațiu nu ar fi trebuit să recurgă la această schimbare de look.
“Asta cu Rațiu chiar nu e ok pentru el. Chiar nu e ok! Care e scopul? Hai să zic ceva. Portarii, apărătorii n-au voie să facă așa ceva. Atacanții au alt statut. Câți fundași ai văzut… nu zice de al nostru (n.r – Pantea)”, a mai spus Mihai Stoica.
FCSB are exemplele ei. Chiar un fundaș și un portar
Când spune de “al nostru”, Mihai Stoica se referă la Alexandru Pantea. Fundașul dreapta de la FCSB s-a vopsit blond în decembrie, când formația roș-albastră intra în vacanța de iarnă. Mai mult, portarul Ștefan Târnovanu a recurs la aceeași transformare.
VIDEO Nicolae Stanciu, după România – Bulgaria 0-0: “Credeți că noi vrem să jucăm prost?”
Rezultate-Live.ro
Source link