Nimeni nu îi ia în serios pe aceștia! Restul să devină unul singur

Cote.ro - Comparator de cote
Articol de Remus Dinu – Publicat luni, 29 aprilie 2024, 17:02 / Actualizat luni, 29 aprilie 2024 17:03

Ionuț Lupescu, 55 de ani, președintele de onoare al Clubului Sportiv Dinamo, susține că și-ar dori ca, după finalizarea noului stadion, să existe un singur club care să poarte mai departe blazonul „câinilor roșii”. Chestionat pe marginea existenței celor trei Dinamo, fostul mare fotbalist a făcut lobby pentru o fuziune între echipa Ministerului și cea din Superligă, excluzând din ecuație team-ul lui Nicolae Badea din Liga 4.

Invitat recent la podcastul „Povestirile Sportului”, moderat de jurnalistul Ionel Stoica, „Kaiserul” Ionuț Lupescu, un fost candidat la șefia FRF, a vorbit despre luptele identitare din fotbalul românesc, unde Dinamo, împrăștiată în trei entități din trei ligi diferite, nu face notă discordantă.

Lupescu spune că piatra de temelie pentru renașterea lui Dinamo ar trebui să fie modernizarea complexului din Ștefan cel Mare, dezvoltând apoi asupra luptelor din culise dintre cele trei echipe cu această denumire: formația în insolvență din prima ligă, gruparea Ministerului, cea care aspiră la promovarea în Liga 2, și clubul lui Nicolae Badea din cel de-al patrulea eșalon.

Ionuț Lupescu, despre viitorul lui Dinamo: „Mai întâi infrastructura, apoi fotbalul”

„Am vrut să ajut fotbalul românesc când toată lumea spunea: «Stai în Elveția, că ți-e bine!». Am venit și nu s-a vrut. Țara a vrut, dar n-au vrut cei 200 și ceva de membri. Acum, mi s-a făcut o onoare, am fost numit, printr-un ordin de ministru, președintele de onoare al CS Dinamo, acolo unde am crescut. Mă responsabilizează, vreau să reușesc, alături de conducerea Ministerului de Interne, să refacem Parcul Sportiv Dinamo, un parc de 23 de hectare unic în Europa, aflat într-o zonă fantastică. Suntem cel mai mare club sportiv din România, trebuie să creăm condiții. E important ce vom face cu infrastructura, apoi vom vedea ce vom face și cu fotbalul”, a afirmat Lupescu, potrivit sursei citate.

Lupescu, despre cele trei Dinamo: „Pe cea din Liga 4 n-o ia nimeni în serios. Sper ca celelalte două să devină una singură”

Lupescu consideră că Federația Română de Fotbal poartă o doză însemnată de vină pentru apariția așa-numitelor „clone” din fotbalul românesc, pentru ca apoi să se pronunțe concret pe situația alambicată de la Dinamo.

„Cred că aici a greșit și Federația, când a acceptat, prin procesul de licențiere, să dea cuiva o titulatură asemănătoare cu cea a echipei de bază. A fost, poate, cea mai mare greșeală. În ceea ce privește clubul Dinamo, sper, totuși, să fie oameni mai cerebrali. Noi n-am spus niciodată că suntem trei Dinamo. Suporterii sunt cei care decid. Ei sunt cei care merg și la handbal, merg și la alte sporturi. Familia Dinamo există.

Ideal ar fi ca, atunci când se va face stadionul, în doi-trei ani, să avem un singur Dinamo, unul care să se bată, așa cum a fost obișnuit, pentru titluri și cupe europene. Noi n-am făcut niciodată o diferență între cele trei. Poate ultima, care aparent nici nu există, din Liga 4… Pe aia n-o prea ia nimeni în serios… Dar sper ca celelalte două să fie la un moment dat una singură”, a mai spus Lupescu.

Dinamo, obligată să renunțe la actuala stemă?! Dănuț Lupu: „Este emblema domului Badea”

De parcă situația sumbră din clasament n-ar fi de ajuns, „câinilor” din Superligă le-a ajuns la urechi o informație deloc îmbucurătoare zilele trecute.

Eliberat din închisoare și ajuns între timp la ACS FC Dinamo, clubul lui Nicolae Badea din Liga 4, fostul mare fotbalist Dănuț Lupu i-a dat o veste teribilă formației conduse de Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, pilonii Red&White Management.

Conform acestuia, echipa din prima ligă nu va primi dreptul, începând din sezonul viitor, să utilizeze celebra stemă cu câini, care i-ar aparține lui Nicu Badea, șeful de la Computerland.

„Am înțeles că e o problemă și cu stema aia cu câinii, de la anul echipa din prima ligă n-o să mai joace cu ea. Este emblema domnului Badea”, a afirmat Lupu, potrivit Fanatik.

Nu-i o împrejurare de care Dinamo să fie străină, aceeași amenințare a pândit clubul și în 2022, anul precedentei retrogradări. Datele problemei erau similare, iar în primăvara acelui an chiar s-a organizat o amplă acțiune prin care fanii puteau propune noi logo-uri, pentru ca ulterior ei să voteze într-un amplu concurs noua siglă.

VIDEO Ultrașii lui Dinamo și-au pierdut răbdarea » Patriche a mers să îi înfrunte: „Vă place să vă bateți joc de noi? Iar ne retrogradați?!”

Citește și alte știri despre Dinamo:
– EXCLUSIV „Înnebunesc de nervi!” » Golgheterul din anii ’90 crede că retrogradarea ar fi sfârșitul pentru Dinamo: „Se fac alte echipe, poate te mai ajută ministerul”
– Croșeu după croșeu pentru Dinamo! Adio, siglă?! „E o problemă, n-o să mai joace cu ea”
– Opoziția de la Dinamo iese la atac! Andrei Nicolescu, tras public la răspundere: „Ați omorât clubul! Acționari indolenți, încăpățânați fandosiți” » Mesaj în 5 puncte

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.