Răzvan Burleanu este încântat de finala Cupei României Betano: „Ne așteaptă un spectacol”

Cote.ro - Comparator de cote
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit despre finala Cupei României Betano, Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara, care va avea loc pe 15 mai la Sibiu. Șeful Federației este încântat de meci și abia așteaptă duelul dintre cele două nou-promovate, care vor afla astăzi dacă pot participa în Europa League dacă vor câștiga trofeul.

Președintele FRF a fost prezent vineri la o conferință de presă, cu ocazia unui nou parteneriat semnat de Federație, cu banca ING. El a vorbit despre situația lui Ianis Hagi și a explicat faptul că acesta va reuși să facă față la echipa pentru care va evolua din vară. Burleanu abia așteaptă finala Cupei. Corvinul și Oțelul află vineri dacă vor avea acces în preliminariile Europa League în cazul în care vor câștiga competiția.

Decizia în primă instanță va fi astăzi, iar decizia Comisiei de Recurs, pe 26 aprilie”, a explicat Burleanu, la conferința de presă.

„Ceea ce ne interesează întotdeauna ca Federație, dar și pe jucătorii noștri este să poată să evolueze constant la echipele lor de club. Ianis e un jucător cu potențial uriaș astfel încât sunt sigur că oriunde va merge Ianis Hagi începând din această vară va reuși să se impună. Sunt sigur că în 15 mai vom avea un adevărat spectacol. Va fi o experiență unică pentru toți suporterii care se vor afla la Sibiu sau cei care vor urmări pe micile ecrane acest meci. Gândiți-vă că în momentul în care a început actualul sezon al Cupei României, foarte puțini suporterii, poate niciunul, și-au imaginat că cele două echipe vor ajunge până aici. Ambele echipe au promovat în sezonul precedent, cine și-ar fi imaginat că cele două echipe vor putea să aibă această oportunitate unică de a juca finala? Mai mult decât atât, cred că inima a ajutat cele două echipe, prin sufletul pe care l-au pus în toate fazele acestei competiții. Ține exclusiv de licența UEFA dacă vor putea juca în Europa. Ambele echipe au aplicat pentru licența UEFA, echipele care vin din eșalonul secund au întotdeauna un traseu predefinit de către UEFA în ceea ce privește un traseu mult mai facil de a obține licența, diferit de Superliga. Abordarea este de încuraja toate echipele care participă în Cupe să aibă această oportunitate”

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.