“Regele Zgurii” a plecat din turneu. Lacrimi în arenă pentru soție și soră.

Cote.ro - Comparator de cote
Articol de Remus Dinu – Publicat miercuri, 01 mai 2024, 04:17 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 05:25

Rafael Nadal a jucat, azi-noapte, ultimul său meci pe zgura de la Madrid. Spaniolul care va împlini în iunie 38 de ani a cedat în „optimi”, 5-7, 4-6 în fața cehului Jiri Lehecka, 22 de ani, locul 31 ATP. Ultima oară la turneul pe care și l-a adjudecat de cinci ori, Rafa a avut parte, după meci, de o ceremonie specială din partea organizatorilor. Părinții, mama și soția ibericului au plâns în timp ce pe ecran rulau imagini de la victoriile lui Nadal din capitala Spaniei. În speech-ul său, marele campion l-a menționat și pe Ion Țiriac, cel care a deținut mulți ani turneul.

Revenit în circuit pentru un tur de adio la competițiile cu cea mai mare semnificație personală, Rafael Nadal s-a oprit, marți noapte, în optimile de finală ale Mastersului de la Madrid, unul dintre turneele pe care le-a dominat de-a lungul anilor. Legase deja trei victorii, una dintre ele puțin scontată, în fața australianului Alex De Minaur (#11 ATP), iar următorul adversar se anunța, din nou, un test complex si solicitant pentru „veteranul” de aproape 38 de ani.

Rafael Nadal, învins de Jiri Lehecka în ultimul vals la Madrid

Nadal n-a găsit decât rareori răspunsuri în fața forței imprimate în lovituri de mult mai tânărul si explozivul adversar din Cehia, care a servit ca din tun tot meciul si nu i-a dat nicio șansă la retur ibericului. Fostul lider mondial, pe care publicul l-a încurajat frenetic până la ultimul schimb, a fost competitiv până spre finalul primului set. A condus cu 5-4, dar de acolo a urmat o serie care i-a frânt ritmul si speranțele că mai poate „supraviețui” în turneu pentru încă o zi. Promițătorul Lehecka, antrenat și de Tomas Berdych, unul dintre rivalii lui Nadal din urmă cu 10-15 ani, a apăsat accelerația și a luat fulgerător următoarele cinci game-uri. 7-5, 2-0 în dreptul cehului, un obstacol pe care, cu posibilitățile fizice actuale, nici măcar „nemuritorul” Rafa nu-l mai putut birui. Cei doi au mers cu serviciul până la final, când, puțin trecut de miezul nopții în capitala Spaniei, tabela a consfințit înfrângerea „Regelui Zgurii”, 5-7, 4-6.

Au urmat emoțiile. Ceremonie spectaculoasă pregătită de organizatori pentru Nadal

Fiindcă 2024 va fi ultimul său an în circuit, o realitate subliniată la Madrid poate mai pregnant ca oricând altcândva, organizatorii n-au rămas datori și i-au pregătit lui Nadal o ceremonie de adio. Un moment pe care l-au avut pregătit încă de la începutul turneului, dar pe care spaniolul l-a amânat cât mai mult posibil.

Cinci pânze, câte una pentru fiecare succes reușit de Nadal la Madrid, au fost coborâte la una dintre peluzele Arenei Manolo Santana – o scenografie specifică meciurilor de fotbal – în timp ce pe ecran rulau diverse momente ce l-au avut protagonist în cei 20 de ani în care a luat startul la Caja Magica.

Sora, soția și părinții lui Nadal au izbucnit în plâns

Aplaudat în picioare de 13.000 oameni în timp ce privea filmulețul din mijlocul terenului, Nadal și-a reținut cu tact emoțiile, un „truc” pe care sora, Maribel, soția, Maria Francisca, și părinții fostului lider mondial nu l-au reușit. Camerele i-au surprins pe cei mai importanți membri ai familiei lui Rafa plângând, mai puternic sau mai reținut, în minutele copleșitoare din timpul ceremoniei, care l-a marcat și pe câștigătorul Lehecka, rămas pe teren. A fost acolo întreaga echipă a spaniolului, antrenorii Carlos Moya, Marc Lopez, Gustavo Marcaccio, fizioterapeutul Rafa Maymo, agenții Carlos Costa și Jordi Robert, PR-ul Benito Perez-Barbadillo, precum și doctorul Angel Ruiz-Cotorro, medicul care l-a însoțit pe Rafa toată cariera.

„Am reușit să-mi iau rămas bun la un nivel decent, asta e cel mai important. Madridul, mai important ca orice Grand Slam”

Iar când piesa ce a însoțit videoclipul a luat sfârșit – „Now we are free”, o melodie a Lisei Gerrard din coloana sonoră a celebrului film „Gladiatorul” – Rafa a fost invitat la microfon pentru un ultim discurs, în calitate de jucător profesionist, în fața publicului madrilen. Un speech început haios, „Am glumit cu voi, o să mă întorc să joc și în 2025”, și continuat apoi într-o notă serioasă:

„Pot doar să mulțumesc celor care m-au ajutat, într-un punct sau altul, de-a lungul carierei. Am reușit să-mi iau rămas bun la un nivel decent pe teren, asta înseamnă totul pentru mine. Plec de aici cu o amintire de neuitat, niciodată nu vă voi putea mulțumi suficient! Nu știu dacă a fost ultima oară când joc în Spania (n.r – a confirmat în conferință că ar putea juca în Cupa Davis la finalul sezonului, la Malaga) însă asta-i o amintire pe care n-o voi putea șterge vreodată. Pentru mine, Madridul a fost mai important decât orice Grand Slam, emoțiile de aici vor rămâne cu mine pentru totdeauna”.

A urmat o fărâmă de speranță pentru următoarele săptămâni, care ar trebui să conțină Roma, Roland Garros și Jocurile Olimpice:

„Este emoționant, dar nu am terminat încă, nu este sfârșitul, doar aici, la Madrid, este sfârșitul. […] Nu este momentul să mă las, am un drum de parcurs, nu vreau să renunț la acea adrenalină încă. Am făcut pași înainte în această săptămână, plec de aici cu mai puține îndoieli”.

Nadal: „Sper că am fost un exemplu bun pentru noile generații, asta e mai important decât orice titlu”. Plus mulțumiri pentru Țiriac

„Sunt norocos că am putut să-mi transform hobby-ul într-o meserie și s-o fac, totodată, la un nivel bun. Sunt norocos și nu am ce să cer mai mult. Sper că am putut fi un exemplu bun pentru noile generații, asta e mai important decât titlurile. Și sper că v-am putut oferi emoții plăcute. E dificil că această zi a venit, dar asta este realitatea astăzi, viața și corpul mi-au oferit semnale în acest sens”, a mai spus Rafa, care a ținut să transmită mulțumiri către doi dintre oamenii care și-au pus amprenta pe turneul de la Madrid:

„Vreau să-i mulțumesc lui Feli (Feliciano Lopez), lui Ion Țiriac, tuturor celor au făcut posibilă desfășurarea acestui turneu. E un mediu plăcut, de care și următoarele generații se vor bucura, cu siguranță. Voi mulțumi familiei și echipei atunci când mă voi retrage. Dar deocmadată continui”.

Seara s-a încheiat cu Rafa primind un trofeu omagial din partea lui Feliciano Lopez, directorul turneului și prietenul de-o viață al lui Nadal. Și un ultim standing-ovation, în timp ce părăsea, primind o gardă de onoare, dreptunghiul cărămiziu de la Madrid.

Dacă va alege să joace la Roland Garros, pe Nadal îl așteaptă, mai mult ca sigur, scene asemănătoare si la Paris.

O să încerc să joc la Roma, un alt turneu cu totul și cu totul special din cariera mea, unde am câștigat de zece ori… zece? Da, zece. Vreau să fiu competitiv din nou, să măresc nivelul, acesta este obiectivul meu în următoarele două săptămâni. Acolo voi decide dacă joc sau nu Roland Garros. Am reușit să joc patru meciuri la Madrid, plec de aici cu un sentiment mult mai bun față de când am venit. E greu să-ți poți imagina lucruri mari cu nivelul actual la care joc, dar lucrurile se pot schimba foarte repede în sport.

VIDEO Rezumatul meciului Rafael Nadal – Jiri Lehecka

Mai multe știri din tenis:
– 31 de ani de la momentul șocant în care Monica Seles a fost înjunghiată pe teren » Ce mai face astăzi fosta stea a tenisului: „După acel moment, am fost într-un film complet diferit”
– România și-a aflat adversara din „optimile” Billie Jean King Cup! Misiune complicată: în cale iese o cvadruplă campioană de Grand Slam, aflată în plină revenire
– VIDEO Nadal, gest de mare campion » Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.