Cote.ro - Comparator de cote
Mihai Pintilii a fost invitatul lui Andru Nenciu la emisiunea Poveștile Sport.ro. Cei doi au discutat timp de o oră diverse subiecte, iar oficialul primei clasate a făcut și o dezvăluire.
Secundul lui Charalambous îl consideră pe Cristi Tănase drept cel mai bun jucător din perioada în care a evoluat pentru FCSB. Pintilii a menționat că atunci când mingea ajungea la decarul echipei, acesta nu o pierdea niciodată.
Tănase a pus punct carierei în iulie 2022, după un sezon la FC Argeș. La FCSB, el a jucat în perioada august 2009 – iulie 2015 și ianuarie 2018 – iulie 2018.
“Pentru mine, el este cel mai bun jucător. Dacă recupera mingea și i-o dădeam lui Tănase, știam că nu o pierde,” a declarat Mihai Pintilii la emisiunea Poveștile Sport.ro.
La echipa roș-albastră, Tănase a jucat în 230 de meciuri și a marcat de 30 de ori. De asemenea, el a oferit 48 de assist-uri în cele peste 17 mii de minute petrecute în tricoul FCSB-ului.
Echipa lui Elias Charalambous se află pe primul loc în play-off-ul Superligii României, având 46 de puncte acumulate. FCSB se află la 11 puncte în fața ocupantei locului secund, Farul Constanța.
Urmează un meci important pentru FCSB împotriva Farul Constanța, programat sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 20:30, în etapa a șaptea a play-off-ului. Partida va fi transmisă LIVE TEXT pe www.sport.ro și pe pagina de Facebook Sport.ro.
Rezultate-Live.ro
Source link