Cote.ro - Comparator de cote
Extrema Sebastian Mailat (26 de ani) a tras concluziile după victoria dramatică împotriva lui Dinamo, 2-1, în care a marcat golul decisiv în prelungiri, deși a jucat doar în ultimele 30 de minute, el revenind după o gravă accidentare.
Accidentat grav în vară, Sebastian Mailat a ratat aproape întreg sezonul. A jucat primul meci oficial în 5 aprilie, 0-1 cu UTA, dar de atunci a fost cel mai important om al moldovenilor. A ajuns la trei meciuri la rând gol, ultimul, cu Dinamo, fiind și cel mai important.
Concluziile lui Sebastian Mailat după FC Botoșani – Dinamo 2-1
„Nu e niciun secret. Ştiu cât de mult muncesc şi cât de mult îmi doresc să salvez echipa de la retrogradare. E multă muncă, e multă dăruire.
Eu sunt genul de băiat care care crede până în ultimul minut. Sunt şi fan Real Madrid, deci nu renunţ.
Dar este foarte greu. Urmează greul pentru că stăm la mâna noastră. Vom merge la Petrolul şi vom da tot ce avem”, a declarat Sebastian Mailat, potrivit.
Când a dat Mailat gol, mi-am adus aminte de ce mi-a spus acum după săptămâni: «Domnul Valeriu, când revin eu în echipă, să nu mai aveţi nicio grijă. Nu vă mai consumaţi!» – Valeriu Ifime, finanțator FC Botoșani
O victorie dramatică, dar importantă. Cea mai importantă este credința băieților în echipă. În alte meciuri am pierdut pe final, azi Dumnezeu ne-a dat punctele înapoi.
Nu vreau să mai discut subiectul ăsta (n.r. – eliminarea lui din prima repriză), dar la noi nu prea poți să ai dialog cu arbitrii. Mă bucur pentru Mailat că are trei goluri în trei meciuri. Am făcut un pas important azi. Suntem obișnuiți cu presiunea asta. Am spus-o, am încercat să nu pun eu presiune pe băieți
Clasamentul live din play-out-ul Superligii
VIDEO. Cum au sărbătorit jucătorii de la FC Botoșani victoria incredibilă cu Dinamo, 2-1
Citește mai multe știri din Superligă:
Rezultate-Live.ro
Source link