Cote.ro - Comparator de cote
CB Canarias 1939, câștigătoarea Champions League la baschet în 2022 și finalista din 2024 (75-80 cu Unicaja Malaga), cunoscută și sub denumirea de Lenovo Tenerife, va organiza și în această vară, în perioada 9-16 iulie, un camp pentru copiii talentați din București, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.
După acțiunea de anul trecut, doi mici baschetbaliști români au mers și s-au antrenat în țara în care profesioniștii de top încasează salarii de 1.000.000 de euro pe an. Jose Costa Gomez, directorul programului de juniori al clubului iberic, ne dezvăluie cum poate ajunge un tânăr baschetbalist de la noi într-unul din cele mai puternice campionate din Europa.
Un nou camp în România. Luați ceva jucători în Spania?
Am avut primul contact anul trecut și am făcut o treabă foarte bună prin tabăra organizată în vară. Este un context favorabil să dezvoltăn înțelegerea, să încercăm să aducem jucători în Spania, să venim cu antrenori în România. Ne-am dori ca această colaborare să crească de la an la an.
De ce a fost aleasă România pentru acest camp?
Colaborăm și cu Islanda și Belgia. Începem să ne dezvoltăm în Europa, iar România a reprezentat primul pas. Atunci când am început să jucăm în Liga Campionilor, am înțeles cât de important este ca un club să aibă perspectivele deschise și să își orienteze atenția spre piața internațională. Ne dorim să găsim talente în toată Europa, iar România este o țară interesantă.
„Copiii din România au nevoie de o pregătire într-un sistem precum cel spaniol”
Cum îi vedeți pe copiii români, în comparație cu cei din Spania?
După Jocurile Olimpice din 1992, baschetul s-a schimbat foarte mult în Spania. S-a conceput un program foarte solid pentru identificarea și dezvoltarea talentelor, au fost specializați antrenori. Rezultatele se văd în toate competițiile internaționale, unde echipele spaniole sunt în Top 3, Top 2. Nu este vorba doar de o generație talentată, în fiecare an este la fel. În urmă cu câțiva ani, lumea se raporta la baschetul din fosta Iugaslavie și din America. Acum, Spania a devenit un punct de reper încă de la nivel de copii. Copiii din România au nevoie de o pregătire într-un asemenea sistem.
Care sunt șansele ca un copil din România să ajungă la Academie, apoi, mai departe, în campionatul spaniol?
Copiii din România sunt talentați și sunt interesanți pentru noi. Urmând programul pe care îl propunem, pot ajunge într-o poziție foarte bună în baschet. Cei care demonstrează că au calitățile necesare vin să se antreneze cu noi. Vara trecută, doi copii români au beneficiat de acest program pe timpul verii. Încă ținem legătura cu ei și cu antrenorii lor. În această vară, se vor întoarce. Pe viitor, sperăm să extindem perioada și dincolo de vară, pentru ca cei selecționați să se antreneze mai mult și să joace alături de noi. Bineînțeles, peste ani, ei vor putea ajunge în campionatul de seniori.
Salariul minim e de 40.000 de euro pe an
Cât câștigă un jucător de top în campionatul de baschet ale Spaniei?
În general, în jur de 800.000 de euro pe an, dar sunt și salarii care trec de un milion de euro pe an.
Dar un debutant?
Salariul minim este 40.000 de euro pe an.
Ce părere aveți despre antrenorii români?
Cred că liga din România a crescut foarte mult. Echipele joacă la un nivel ridicat, iar această evoluție este oglinda calității antrenorilor. Aveți antrenori buni, însă pot deveni și mai buni.
Vă place un jucător român în mod special?
Tot timpul ne întâlnim cu agenți, vorbim despre jucători, vedem înregistrări cu ei, dar până în acest moment nu am luat decizia de a aduce un jucător profeionist din România. În anii 90 am avut un baschetbalist din România. În prezent, nu pot nominaliza pe nimeni, dar cu siguranță că pe viitor o voi face.
Cum pot fi atrași copiii către baschet?
Echipa națională trebuie să se califice la Campionatul European și să joace bine acolo, echipele de seniori trebuie să performeze în cupele europene, iar în felul acesta baschetul va avea o vizibilitate mai bună și va atrage copiii. Ei vor fi tentați de oportunitatea de a ajunge profesioniști și de a fi convocați la echipa națională. Este foarte important ca ei să aibă o motivație și să aibă modele.
Lenovo Tenerife trimite trei antrenori la campul organizat la București, între 9 și 16 iulie:
– Jose Costa Gomez, interlocutorul nostru, directorul programului de juniori al CB Canarias din 2017 și fost antrenor la echipe de seniori în campionatele din Islanda, Mexic, Spania și Olanda.
– Eduardo Sanjuan Gonzalez, antrenor și coordonator la echipa U14 a clubului CB Canarias din 2014.
– Javier Leon Cabrera, antrenor la echipa U15 a CB Canarias.
Programul zilnic al participanților va începe devreme dimineața și include două sesiuni de antrenament baschet, masă de prânz, un antrenament de yoga pentru copii și un workshop (de psihologie sportivă, nutriție, educație financiară etc).
La finalul acestui camp, antrenorii spanioli vor selecta 4 sportivi care vor merge în această vară într-un stagiu de pregătire la academia clubului CB Canarias în Tenerife, Spania.
Rezultate-Live.ro
Source link