Transferul a fost facut la FCSB! Dezvaluirea lui MM Stoica: “Gigi chiar s-a enervat”

Cote.ro - Comparator de cote După ce a câștigat titlul, patronul de la FCSB dorește să facă investiții serioase în transferuri pentru a ajunge în grupele UEFA Champions League, ceea ce i-ar aduce în conturi peste 20 de milioane de euro.

Becali a declarat că își dorește la FCSB pe Louis Munteanu și Denis Alibec, dar și la alt transfer spectaculos. Este vorba despre Rafa Mujica (25 de ani) de la Arouca.

Atacantul spaniol a avut o performanță impresionantă în Portugalia, marcând 23 de goluri în 36 de meciuri în acest sezon. Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a povestit discuția pe care a avut-o cu Becali referitor la transferul lui Mujica.

“M-am întâlnit cu Gigi, mi-a vorbit despre el, am discutat. Nu avea motive să vină, ăla nu vine în România. Gigi s-a supărat pe mine, i-am spus că știu numele, dar mai vedem. Nu are cum să vină la noi când este al treilea golgheter din Portugalia. Gigi s-a enervat și i-am spus să nu se enerveze degeaba, el nu poate veni la noi și nu va veni niciodată al treilea golgheter din Portugalia în România”, a declarat MM Stoica.

Cotat la 5 milioane de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Rafa Mújica are șanse mici să ajungă la FCSB. Spaniolul are o clauză de reziliere în valoare de 10 milioane de euro și un contract valabil până în iunie 2025.

Cu toate acestea, conducerea de la Arouca nu pare dispusă să renunțe la el decât dacă va fi plătită clauza de reziliere, conform publicației portugheze Record încă din ianuarie. Mújica este dorit și de cluburi mult mai puternice din punct de vedere financiar decât FCSB.

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.