Cote.ro - Comparator de cote
Articol de David Marinescu – Publicat joi, 25 aprilie 2024, 20:43 / Actualizat joi, 25 aprilie 2024 20:43
Fostul atacant Mario Gomez (38 de ani) a criticat felul în care Mesut Ozil și-a dezvoltat musculatura după a pus capăt carierei de fotbalist.
Mesut Ozil a decis să pună ghetele în cui în luna martie a anului 2023. De atunci, fostul fotbalist de la Real Madrid și Arsenal trage tare în sala de forță, iar transformarea acestuia este cu adevărat spectaculoasă.
Mario Gomez, fost coleg cu Ozil în naționala Germaniei, este de părere că Mesut a pus mai multă masă musculară decât ar fi fost cazul. Atacantul retras din activitate în 2018 nu s-a ferit să zică că Ozil arată „dizgrațios” în acest moment.
„În primul rând, e admirabil că a reușit să facă asta, dar eu sunt genul care preferă ceva mai la mijloc, pentru că am fost la ambele extreme și n-a fost bine. Nu știu unde vrea să ajungă cu treaba asta.
Arată puțin dizgrațios și n-aș face asta, dar nu despre asta e vorba. Când te retragi dintr-o carieră în care ai fost ridicat în slăvi ani la rând, e logic să cauți ceva care să te împlinească. Mesut pare că a găsit acest lucru în sala de forță. Până la urmă, a jucat cu Ronaldo și poate s-a gândit că acum e timpul să fie un mic Cristiano”, a spus Mario Gomez, conform Goal.
În cariera de fotbalist, Ozil a jucat pentru echipe precum Schalke 04, Werder Bremen, Real Madrid, Arsenal, Fenerbahce sau Basaksehir.
Acesta are 92 de meciuri pentru naționala Germaniei, pentru care a marcat de 23 de ori și oferit 40 de pase de gol. A făcut parte din lotul nemților la Cupa Mondială din 2014, când Germania a ridicat trofeul.
VIDEO. Raul Rusescu, despre accidentarea gravă suferită de Olimpiu Moruțan: „Sper să se facă bine și să treacă peste acest moment”
Citește și alte știri de actualitate:
Rezultate-Live.ro
Source link