Un prim „fără număr” pentru a salva de la retrogradare în Superligă!

Cote.ro - Comparator de cote
Articol de Ovidiu Minea – Publicat joi, 02 mai 2024, 11:25 / Actualizat joi, 02 mai 2024 11:25

Șefii Politehnicii Iași fac orice este posibil pentru ca echipa să se salveze de la retrogradare. Capii clubului au avut o discuție cu liderii vestiarului în urma cărora s-a stabilit că dacă echipa va fi menținută în prima ligă, fotbaliștii vor stabili bonusul de îndeplinire a obiectivului!

Informația, obținută pe surse, a fost confirmată de managerul lui Poli, Florin Briaur.

Care sunt primele normale?
Conform Regulamentului de Ordine Interioară a clubului, în startul campionatului jucătorii ieșeni aveau o primă de 200 de euro pentru fiecare punct câștigat.
Jumătate din sumă urma să fie plătită lunar, iar jumătate la finalul sezonului, în cazul îndeplinirii obiectivului, clasarea în primele zece echipe. Prăbușirea echipei a bulversat însă sistemul de premiere. Drept urmare, pentru a-i stimula pe jucători, șefii Politehnicii au promis și prime de 2 000 de euro pentru o victorie.

Poli Iași se poate salva cu un punct, poate retrograda cu șase!
După eșecul cu UTA, de duminică, Poli nu mai e la mâna ei nici pentru a prinde barajul. Calculele retrogradării sunt foarte complicate. Iașul se poate chiar salva direct sau poate prinde barajul și cu un singur punct în ultimele două runde, când va juca la Sibiu și acasă, cu Petrolul. Asta dacă FC U Craiova 1948 și Dinamo pierd ambele meciuri rămase de disputat.
Totodată, Politehnica ar putea retrograda direct și dacă mai obține șase puncte. Acest lucru s-ar întâmpla dacă FC U învinge în ultimele etape, Botoșani și Voluntari fac egal în meci direct în penultima rundă și bat în ultima etapă, iar Petrolul nu pierde cu Oțelul în runda următoare.

Calculele retrogradării din Superligă
Dar iată programul complet al echipelor amenințate cu retrogradarea în ultimele etape. Petrolul: Oțelul (acasă), Poli (deplasare). FC Botoșani: Voluntari (acasă), Oțelul (deplasare). FC Voluntari: Botoșani (deplasare), U Cluj (acasă). FC U Craiova: UTA (deplasare), Hermannstadt (acasă). Dinamo: U Cluj (deplasare), UTA (acasă). Poli: Hermannstadt (deplasare), Petrolul (acasă). Petrolul Ploiești are 26 de puncte, FC Botoșani – 24, FC Voluntari – 23, FC U 1948 Craiova – 22, Dinamo București – 21, iar Politehnica Iași – 21.
În caz de egalitate de puncte, este avantajată Voluntari, singura echipă din cele șase amintite care nu a beneficiat de rotunjirea punctelor. Apoi, se ia în calcul numărul de puncte acumulat în sezonul regulat. La acest criteriu, ordinea va fi Petrolul, Poli, FC U, Dinamo și Botoșani. Primele patru clasate din play-out, UTA, Oțelul, Hermannstadt și U Cluj, sunt salvate matematic de la retrogradare.

Rezultate-Live.ro
Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

www.rezultatfinal.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 rezultatfinal.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.