Cote.ro - Comparator de cote
Universitatea Cluj a confirmat transferul lui Dorin Codrea (26 de ani), mijlocaș central care a evoluat în ultimele trei sezoane la Concordia Chiajna, în eșalonul secund al României.
În acest sezon, Dorin Codrea a jucat în 17 partide din sezonul regulat, marcând trei goluri pentru echipa ilfoveană. Crescut de LPS Banatul, Codrea a debutat în Liga a doua la ACS Poli Timișoara în sezonul 2018/2019. În sezonul 2020/2021 a participat în play-off-ul pentru promovare alături de SSU Politehnica Timișoara. Are în total 125 de meciuri jucate în Liga a doua, cel mai aproape de promovare fiind în sezonul 2021/2022, când a jucat barajul pentru promovare cu Concordia Chiajna împotriva lui Chindia Târgoviște.
În acest final de sezon, Universitatea Cluj va întâlni FC Voluntari în ultima etapă din play-out, duminică. Dacă se clasează printre primele patru echipe în play-out, ardelenii vor juca barajul pentru Conference League.
*[Imagine atașată]*
Rezultate-Live.ro
Source link