Cote.ro - Comparator de cote
Articol de David Marinescu – Publicat miercuri, 22 mai 2024, 15:11 / Actualizat miercuri, 22 mai 2024 15:11
Tadej Pogacar s-a impus în etapa a 16-a a Turului Italiei, o etapă ce a fost scurtată din cauza condițiilor meteo periculoase. Podiumul a fost completat de Giulio Pellizzari și Daniel Martinez.
Cicliștii ar fi trebuit să înceapă etapa montană de 202 kilometri dintre Livigno și Santa Cristina Val Gardena, dar planurile au fost schimbate după ore de discuții. Pentru că Livigno era acoperit de zăpadă.
Tadej Pogacar și-a mărit avantajul în Turul Italiei
Conform Eurosport, traseul primei runde din săptămâna a 3-a ar fi trebuit să încludă Stelvio, însă temperaturile scăzute de la munte i-au determinat pe organizatori să scoată din meniu renumita cățărare și să o înlocuiască cu o alta, Umbrailpass.
Tadej Pogacar s-a impus și și-a mărit avansul din clasamentul general. Dar urmează etapa a 17-a, una foarte dificilă, cu 5 cățărări repertoriate pe traseu, cu finish pe Passo del Bracon (11,9 km / 6m4%).
Robbie McEwen, analizează ultima săptămână a turului
Ultima săptămână din Giro d’Italia este transmisă în direct de Eurosport și Max și începe în forță, cu două etape muntoase, cu final în cățărare, care ar putea avea implicații serioase în clasamentul general, în special în lupta pentru podium.
Expertul Eurosport, Robbie McEwen, analizează ultima săptămână a turului.
„Pogacar trebuie să se odihnească, dar să și continue antrenamentele. Cred că e nevoie mai întâi de odihnă, iar apoi câteva zile intense de antrenament, pentru a reveni în formă”, spune acesta.
Care continuă și declară: „Odihna va fi foarte importantă, iar echipa îl va ajuta să găsească perioada potrivită. Dacă va fi prea multă există riscul să nu mai revină în formă, iar dacă va fi prea puțină s-ar putea să devină obosit în timpul Turului. Este un balans greu de obținut, dar eu cred că două săptămâni de odihnă după Giro sunt perfecte”.
Ca urmare a rezultatelor de până acum, putem spune că Jonathan Milan este cel care domină, mai ales după a treia sa victorie de etapă. Nu e vorba nici măcar doar de cele trei etape câștigate, ci și despre faptul că atunci când nu a câștigat, s-a clasat al doilea sau al treilea. A dominat complet cursa din acest an în ce privește sprinterii Robbie McEwen
Cum arată programul transmisiunilor la TV
– Miercuri, 22 mai, 13:15 – Etapa 17: Selva di Val Gardena – Passo del Brocon
– Joi, 23 mai, 13:45 – Etapa 18: Fiera di Primiero – Padova
– Vineri, 24 mai, 13:45 – Etapa 19: Mortegliano – Sappada
– Sâmbătă, 25 mai, 12:30 – Etapa 20: Alpago – Bassano del Grappa
– Duminică, 26 mai, 16:45 – Etapa 21: Roma – Roma
Rezultate-Live.ro
Source link