Cote.ro - Comparator de cote Jaqueline Cristian a reușit să ajungă în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA 1000 de la Roma, învingând-o în trei seturi pe americanca Hailey Baptiste, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3.
Jaqueline Cristian, în ultimul tur al calificărilor la WTA Roma – Două mingi de meci salvate
Aflată pe locul 106 în clasamentul mondial, Baptiste a început partida mult mai bine, câștigând primul set cu 6-4 și conducând cu 3-0 în setul secund.
Jaqueline (locul 68 WTA) s-a întors în joc, salvând două mingi de meci la 4-5 și câștigând setul cu 7-5. Sportiva româncă a fost mai bună în decisiv și s-a impus cu 6-3.
De știut:
– Cristian (favorită principală în calificări) va juca pentru un loc în tabloul principal cu Varvara Gracheva (locul 88 WTA). Gracheva a învins fără probleme italianca Eleonora Alvisi (locul 799 WTA) cu un scor de 6-1, 6-1.
– Jaqueline și-a asigurat un premiu în valoare de 8.030 de euro și 20 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
Ultimile campioane de la Foro Italico:
2023 – Elena Rybakina
2022 – Iga Swiatek
2021 – Iga Swiatek
2020 – Simona Halep
2019 – Karolina Pliskova
2018 – Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)
2017 – Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)
2016 – Serena Williams
2015 – Maria Sharapova etc.
Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată de trei ori de sportivi din România: Ilie Năstase, în edițiile din 1970 și 1973, și de Simona Halep, în 2020. Alți sportivi români au mai jucat în finale: Ilie Năstase (1974, învins de Bjorn Borg), Virginia Ruzici (1978, 1980, 1981) și Simona Halep (2017, 2018, învinsă de Elina Svitolina).
WTA Roma se desfășoară în perioada 7-19 mai pe zgură la complexul Foro Italico. Are premii totale în valoare de 5.509.771 de dolari și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este kazaha Elena Rybakina.
Rezultate-Live.ro
Source link